Sunt Cristian Anghel, un parinte care trece acum prin a doua experienta de alienare parentala.
Am divortat in ianuarie 2013, dupa 16 ani de relatie din care au rezultat 2 copii.
Prima alienare s-a petrecut in perioada noiembrie 2016-aprilie 2018, cand dupa o convorbire telefonica cu fiica mea Ilinca, la acea data avand 12 ani, am primit un mesaj SMS din partea mamei ce imi spunea: Ilinca doreste sa ia o pauza de a se mai vedea cu tine. Au ranit-o cuvintele tale”. Nici astazi nu am aflat ce cuvinte au ranit-o. In fapt, mama s-a folosit de acea justificare ca sa o indeparezea pe Ilinca de mine si pe fiul meu, David atunci in varsta de 5 ani, intrucat in acea perioada fosta sotie incepea o relatie si nu dorea ca eu sa mai fac parte din viata copiilor nostri.
Am reusit sa o mai vad pe Ilinca la scoala, de cateva ori, insa de fiecare data imi spunea ca nu este inca pregatita sa ma vada. Astazi regret ca am acceptat acest asa zis argument caci atunci nu stiam ca ma aflu in fata unui fenomen de alienare parentala.
In aprilie 2018 am rugat-o pe mama sa accepte o intalnire cu mine, in care mi-am cerut iertare pentru orice nu facusem, cu intentia clara de a-mi revedea copiii. Si a functionat. Acea discutie a fost suficienta ca copiii mei sa-si doreasca sa ma revada. Mama lor ii eliberase, dandu-le din nou voie sa aiba relatii cu mine.
Am continuat sa ii vad pana in septembrie 2021 cand intr-un weekend petrecut cu copiii, am aflat de la ei ca David merge la psiholog. Reactia mea de a considera nefireasca aceasta actiune a mamei i-am comunicat-o si ei in scris. Raspunsul ei a fost: De astazi copiii doresc sa ia o pauza de la vizitele cu tine.
Retraiam drama din 2016-2018.
De data aceasta am reactionat diferit. Am fost de acord ca Ilinca, acum in varsta 17 ani sa decida singura sa nu ma mai vada iar pe David sa il iau in continuare in weekenduri la mine. Decizia Ilincai de a nu ma mai vedea a fost luata din nou de mama ei. Fiica mea nu mi-a mai raspuns la apelurile telefonice ori mesaje, nici macar la cele adresate de ziua ei de nastere. La ea, alienarea isi facuse deja efectul in forma cea mai grava: indepartarea totala de mine.
Pe David am reusit sa-l vad pana in 9 ianuarie 2022, cand am petrecut pentru ultima data o saptamana din vacanta. In 10 ianuarie mi-a trimis cu bucurie un mesaj, de pe tableta pe care astazi nu mai este lasat sa o foloseasca: Tati, a fost foarte frumos la scoala! Aceasta a fost ultimul sau mesaj. Dupa 10 ianuarie 2022 a inceput calvarul.
In tot acest timp l-am vazut pe David cate 5 minute cand am mers sa-l iau in weekenduri. De fiecare data imi spune ca nu vrea sa mearga. Retraiam drama din 2016-2018
In 13 ianuarie fosta sotie mi-a scris ca nici David nu doreste sa ma mai vada, aceeasi pauza invocata.
A deschis proces de reducere a programului de vizita, a preconstituit probe cu o expertiza psihologica extrajudiciara in defavoarea mea a unui expert care urmeaza sa fie audiat de o comisie COPSI pentru incalcarea codului deontologic. Mi-a facut denunt penal pentru abandon de familie si dupa ce a primit ordonanta de clasare a angajat o firma de avocatura pentru a anula Ordonanta in instanta cu scopul clar de a ma vedea in inchisoare. Si aceasta actiune i-a fost respinsa.
In tot acest timp l-am vazut pe David cate 5 minute cand am mers sa-l iau in weekenduri. De fiecare data imi spune ca nu vrea sa mearga. Am facut toate demersurile legale posibile ins afara efect. Statul roman, cu legislatia actuala, nu este pregatit sa ii protejeze pe copii de acest abuz emotional numit alienare parentala.
In curand voi primi raportul de evaluare psihologica din instanta si sunt increzator ca va releva alienarea parentala a lui David.
Ce voi face mai departe? Orice este posibil din punct de vedere legal ca in primul rand sa imi eliberez copilul luat ostatic de mama lui in acest razboi pe care il poarta cu ura impotriva mea si apoi ca alti parinti sa nu-si mai foloseasca copiii pe post de arme indreptate impotriva fostilor parteneri!