Ceea ce este necesar a se reține este că alienarea parentală  încalcă dreptul fundamental al copilului de a avea o viață de familie sănătoasă, deteriorează relațiile afective cu părintele sau cu alți membrii ai familiei și constituie o formă de abuz emoțional grav asupra copilului.

Atacurile constante asupra dezvoltării cognitive a copilului influențează starea de sănătate a acestora, prof. dr. Alexandru Vladimir Ciurea, Șef Secție Neurochirurgie Spital Sanador, declarând: ”La nivel neurologic, copilul este foarte afectat de discuțiile dintre părinți și încercările acesora de a-i schimba percepția unul asupra celuilalt. Creierul său suferă un atac psihologic constant care îl va afecta ulterior. Dezvoltarea emoțională a copilului va avea de suferit iar impactul pe viitor va fi vital.”

În 2018, în Psychological Bulletin, Jennifer J. Harman, Edward Kruk și Denise A. Hines menționau că înstrăinarea echivalează cu un abuz asupra copiilor (ducând la anxietate, depresie, dependențe sau chiar suicid) și are consecințe mai dăunătoare decât cele rezultate în urma abuzurilor fizice sau sexuale. 

Copilul declara foarte convingator ca nu doreste prezenta celuilalt parinte in viata sa, desi in cadrul cercetarii judecatoresti nu apar probe, lucrari care sa ateste o oarecare “vina” a parintelui  astfel alienat, care sa fi putut realmente sa determine reactia copilului.

Foarte rar, dar, din fericire, totusi existent, instanta, ulterior unei asemenea audieri, il intreaba pe parintele presupus alienator (de regula, cel rezident) ce a intreprins el personal in legatura cu acest fenomen, daca il tolereaza sau, dimpotriva, daca il ingrijoreaza si pe el in mod genuin ceea ce se intampla in relatia copilului cu celalalt parinte.

De regula, acest parinte se complace cu ideea, ii convine, o tolereaza si, cel mult la nivel declarativ, se arata oarecum ingrijorat; in realitate, se bucura de rezultatul produs intr-un mod egoist si il foloseste in scopuri mici.

Intr-o astfel de situatie, suntem in prezenta unui rezultat de alienare parentala, care chiar daca nu este urmarit si produs direct de catre parintele alienator, este acceptat prin simpla pasivitate.

Comportamentul părintelui manipulator

Situația cea mai des întâlnită este ca mama să arate că ea deține controlul prin modalități care pot merge de la ignorarea la umilirea tatălui. În mod paradoxal, ea poate realiza aceasta datorită faptului că tatăl își iubește copilul într-atât încât să reziste sau să accepte aceste abuzuri. Deși deseori mama nu are o strategie clară a acțiunilor ostile, procedează în acest fel presupunând că tatăl nu va renunța și își împinge acțiunile abuzive cât de mult este posibil.

Câteva exemple de acțiuni posibile des întâlnite

(bibliografie, referința R)

1. Decizia cu privire la programul de vizitare aparține în totalitate mamei.
2. Mama dorește să fie informată asupra tuturor detaliilor privind activitățile copilului în timpul în care se află cu tatăl, dar nu va da nici o informație referitoare la ceea ce face ea cu copilul
3. Mama modifică în ultima clipă detaliile privind vizitarea; dacă tatăl protestează va pierde vizita. Dacă tatăl încearcă să modifice vizitarea, mama va refuza iar tatăl va pierde vizita.
4. Mama programează evenimente plăcute copilului în timpul programului de vizitare. Tatăl este în situația dificilă de a insista în respectarea programului de vizitare cu riscul de a părea rău intenționat împiedicând copilul să participe la o activitate plăcută.
5. Duplicarea cadourilor primite de copil.
6. Ascunderea, distrugerea sau ignorarea cadourilor făcute de tată copilului.
7. Interpretarea rău-voitoare a ceea ce face sau spune tatăl până la punctul în care tatăl se va gândi mult înainte de a face sau spune ceva.
8. Solicitarea unor sume de bani suplimentare, cu implicarea clară că tatăl va pierde programul de vizitare în cazul în care nu este de acord.
9. Transmiterea informațiilor privind schimbarea programului de vizitare în așa fel încât tatăl să nu fie informat la timp.
10. Mama nu informează tatăl cu privire la sănătatea copilului, rezultatele școlare, diverse alte activități și în general orice ar putea interesa un părinte.
11. Dacă tatăl își ajută copilul, mama îi mulțumește în felul în care ar mulțumi unui străin pentru o favoare.
12. Dacă tatăl cumpăra haine copilului, mama îi va critica gusturile sau capacitatea de a înțelege nevoile copilului.
13. Mama va critica prietenii, casa, sau modul de viață al tatălui și va folosi oricare din aceste scuze pentru a-i întrerupe contactul cu copilul.
14. Mama îi spune copilului că instanța de judecată nu permite vizitarea mai des decât programul stabilit prin hotărâre.
15. Mama va permite copilului să nu își facă temele în timpul săptămânii pentru a perturba orice alt plan pe care tatăl și l-ar fi făcut pentru timpul de vizitare.
16. Mama consideră că programul de vizitare acordat tatălui acoperă toate scopurile; de exemplu dacă bunicii paterni doresc să vadă copilul trebuie să o facă în timpul programului cu tatăl.
17. Dacă mama îl vede pe tată pe stradă când ea este cu copilul, îl va ignora pe tată și va forța copilul să facă același lucru
18. Dacă tatăl dorește să își vadă copilul la școală sau în timpul unor activități extracuriculare, mama îi va spune că nu are permisiunea să o facă și va informa școala asupra acestui lucru.
19. Dacă tatăl are o nouă parteneră, mama va pretinde că prezența acesteia este dăunătoare copilului.
20. Dacă tatăl trimite un cadou la ocazii speciale, acesta va fi ignorat sau omis.
21. Dacă tatăl va telefona copilului, mama va spune că acesta este ocupat sau nu este acasă. În cazul în care copilul răspunde la telefon, mama va asculta și întrerupe copilul.
22. Mama reamintește permanent tatălui lipsurile sale în prezența copilului. Dacă tatăl protestează i se va reproșa că se ceartă în fața copilului.

Stan Hayward consideră că cea mai mare parte a mamelor manipulatoare au nevoie de asistență psihologică deoarece doar un mic procent dintre ele sunt normale, stabile și independente

Efectele asupra copilului

• Dacă i se cere copilului să aleagă între cei doi părinți, acesta va fi pus într-o stare de distress. De obicei copilul nu răspunde printr-o alegere, ci prin evitarea subiectului.
• Copilul devine supărat sau furios pe tată, deseori fără o motivație
• Copilul este folosit pentru a “spiona” celălalt părinte, ceea ce provoacă o stare de tensiune și conflict interior pentru copil. Copilul ne-alienat dorește să fie loial ambilor părinți.
• Reacția negativă a părintelui alienator când observă că minorul se simte bine în timpul programului de vizitare, va duce la o problemă de comunicare. Copilul se simte vinovat sau într-o stare conflictuală dacă nu știe ca este “în regula” să se simtă bine cu părintele țintă.
• Restricționarea accesului părintelui țintă la comunicarea prin telefon. Se desființează postul telefonic fix pentru ca părintele țintă să poată lua legătura cu copilul, se va permite utilizarea doar a telefonului mobil al părintelui alienator care, în general, nu va fi disponibil să răspundă părintelui țintă. În cazul în care totuși se va permite comunicarea, alienatorul va proceda la ascultarea conversației telefonice pe care o are copilul cu părintele țintă și va interveni în conversație sau în sensul limitării ca întindere în timp, sub diferite pretexte.