Numele meu este Andreea Dodon, am 42 de ani, locuiesc în Craiova, iar de 8 ani trăiesc alienarea fiului meu,Mihai-Alexandru, acum în vârstă de 11 ani și jumătate.
Povestea mea începe în 2010,atunci când l-am cunoscut pe fostul meu sot,iar doi ani mai târziu ne-am căsătorit, eu alegând sa locuiesc la Rm Vâlcea,orașul sau natal.
Tot în acel an, în februarie 2012,venea pe lume,fiul nostru, Mihai-Alexandru, minunea vieții mele.Desi în timpul relației au existat episoade pasagere de crize de gelozie și izbucniri aparent fără motiv,iar după nașterea fiului nostru acestea s-au intensificat din ce în ce mai mult prin jigniri și agresiuni fizice,am rămas în relație crezând ca pana la urma lucrurile se vor rezolva și se vor așeza de la sine.
În mai 2015,după un alt episod violent desfasurat în fata copilului ,am decis ca lucrurile nu mai pot continua în acest fel și am plecat împreună cu copilul meu, în Craiova,introducând în acel moment și acțiunea de divorț. Însă,după o luna de zile în care m-a urmărit continuu în Craiova,fostul sot a apărut în fața blocului unor rude de-ale mele,iar copilul văzându-l s-a dus spre el. În acel moment,acesta a luat copilul și a fugit, iar eu și celelalte persoane de față nu am putut sa facem nimic.
Imediat am sunat la 112,care m-au direcționat către cea mai apropiata secție de politie, dar aici polițiștii au ridicat din umeri spunandu-mi ca avem aceleași drepturi, dacă nu există o hotărâre judecătorească.
Din acel moment și pana în prezent a început lupta pentru copilul meu, cu nenumărate procese în instanță, cu executări de hotarari traumatizante și ineficiente care au marcat debutul procesului de alienare parentală a fiului meu.
În toată această perioadă am fost privată de copilul meu, nu am putut sa îl vad sau sa intru în interacțiune cu el nici măcar cinci minute singură, iar copilul din frică de tatăl lui,care îl speria ca eu voi veni sa îl fur,fugea și ma respingea,acceptând sa stea cu mine,doar dacă primea acceptul tatălui sau!
Pentru a fi lângă copilul meu,am acceptat toate condițiile tatălui, mi-am văzut copilul doar cât dorea tatăl și unde dorea uneori chiar și în domiciliul sau,iar atunci când nu ii convenea ceva,îl lua pur și simplu și îl baga în mașină,lasandu-ma singura și neputincioasa sa pot sa fac ceva.
Lupta în instanță a însemnat zeci de procese,în cea mai mare parte câștigate,dar și plângeri clasate sau care încă trenează.
Divorțul s-a încheiat în 2015,iar prin hotărârea apelului domiciliul minorului a fost stabilit la mama și a fost recunoscuta alienarea parentală a fiului meu fata de mamă.
În cei trei ani,pana la pronunțarea apelului divorțului,fiul meu a urmat consilieri și evaluări psihologice și au fost demarate doua executări pentru a-mi recupera copilul,dar ambele s-au soldat cu eșecul „refuzului minorului.”,desi am încercat cât am putut să nu ajung în această fază și sa ma inteleg amiabil cu fostul sot pentru a nu traumatiza copilul ,lucru de care am fost eu acuzata ulterior.
Manipularea fiului meu a îmbrăcat forme greu de înțeles pentru mine,copilul meu fiind folosit ca o arma de șantaj în tot acest conflict;în puținele întâlniri cu mine nu avea voie sa ma îmbrățișeze sau sa ma sărute decât dacă se uita în ochii tatălui și primea acceptul, raspunzandu-mi la telefon robotic „unde ești?”, „cu cine ești?”, „ești cu iubitul?”, „nu vreau să vorbesc cu tine!”.
La puțin timp după ce mi s-a stabilit domiciliul la mine,fostul sot a introdus o alta acțiune în instanță,iar in 2019 domiciliul s-a restabilit la tata (deși eu demarasem deja executarea),iar unul dintre judecători a avut opinie separată cu privire la speță, recunoscând alienarea parentală a minorului. Dată fiind această situație, am urmat căile de atac,dar neavând câștig de cauză pe motiv de vicii de procedură, am cerut instantei un program de legături cu copilul, dar nici în această situație nu am putut sa ajung la un consens cu fostul sot(acesta devenind violent când m-am deplasat la el la domiciliu încercând sa ne înțelegem amiabil),de 2 ani eu nu am acces la copil decât pe telefonul tatălui, când dorește acesta mi-l dea la telefon.
În toți acești opt ani,deși m-am adresat DGASPC și instantelor de judecată pentru situația copilului meu,fenomenul alienarii parentale s-a perpetuat și a luat amploare fără precedent.
Am asistat neputincioasa intr-un colt al clasei la serbare,fără ca Alex sa poată venii la mine,doar cautandu-ma cu privirea și întorcând capul spre mine pe furiș,am fost în curtea scolii la începutul anului când a trecut pe lângă mine și nu a întors capul deși l-am strigat,în nenumărate rânduri, m-am întors cu cadourile pe care i le cumpărasem cu drag pentru ca nu a avut voie sa le primească,cu tortul de ziua lui care a rămas pe masa de la KFC, momentul traumatizant al executării când era ținut de mana și nu a avut voie sa ia de la mine nici măcar un șervețel sau când era păzit la școală sau la grădiniță pentru a nu putea sa îl iau sau sa vorbesc cu el.
Am asistat neputincioasa intr-un colt al clasei la serbare,fără ca Alex sa poată veni la mine, doar cautandu-ma cu privirea și întorcând capul spre mine pe furiș
Toate aceste frânturi din întâlnirile cu copilul meu veșnic asistat sau însoțit atesta din plin fenomenul alienarii parentale prin tot comportamentul lui fata de mine.Si deși am plâns în pumni,am strâns din dinți și de multe ori am fost pe punctul de a renunța la tot,am înțeles ca el nu are nicio vina,ci doar este manipulat și urmează strict niște indicatii,și deși ma respinge,în sufletul lui își dorește sa fie cu mine.
Singurul contact pe care îl pot avea cu el sunt apelurile mele telefonice în fiecare seara,pe telefonul tatălui,unde îi pot auzi pentru câteva secunde vocea în care ma întreabă robotic „unde ești?”, „cu cine ești?”, „nu e treaba ta.”Însă de un an și jumătate, deși sun în fiecare seara îmi răspunde „nu vreau sa vorbesc cu tine.” doar atunci când vrea tatăl, după săptămâni sau luni întregi, de cele mai multe ori dandu-mi ocupat.
În fiecare zi ma trezesc și adorm cu gândul la el și ma rog sa vina ziua când Alex va afla adevărul și ma va putea strânge în brate fără sa ii fie frică sau sa ceara acceptul cuiva. Adevarul ca mami îl iubește infinit,nu l-a abandonat și sunt cu sufletul și gândul lângă el,chiar dacă i s-au spus atâtea minciuni despre mine!
Pana atunci voi lupta pana la ultima secunda pentru ca tot ceea ce am trăit eu și copilul meu sa nu mai trăiască și alții!
Este momentul sa tragem un semnal de alarmă legat de acest fenomen al alienarii parentale,un abuz psihologic care schilodeste sufletele nevinovate ale copiilor și ale părinților deopotriva îndepărtați de copiii lor fără vina!
Îmbrățișarea și zâmbetul copilului meu merită toată lupta,efortul și sacrificiul de pe lumea asta!
ETAPE INTREPRINSE
-proces divort și stabilirea domiciliului minorului (2015)-JUD CRAIOVA
-proces ordin de restricție(2015,după ce mi-a fost luat copilul)-JUD CRAIOVA (s-a respins)
-ordonanta președențiala de stabilire domiciliu minor(2015)-JUD CRAIOVA(s-a dat la mama)
-apel ordonanta președențiala (2015)-TRIBUN DOLJ (s-a respins)
-ordonanta președențiala pentru stabilirea domiciliului (2016)-JUD VALCEA (s-a respins)
-proces pt penalități la executarea ordon presedentiale(2016)-JUD VALCEA (100 lei/zi timp de 90 zile)
-proces stabilire consiliere psihologica minor(2017,3 luni -procedura executării)-JUD VALCEA
-apel divorț (2017) -TRIBUN VALCEA (s-a stabilit domiciliului la mama)
-proces stabilire suma penalități (2017)-JUD VALCEA
-Proces restabilire domiciliul minor (2018)-JUD VALCEA (se păstrează domiciliu la mama)
-proces stabilire consiliere psihologica minor(2019)-JUD VALCEA-
-apel restabilire domiciliul minor(2019)-TRIBUN VALCEA (restabilește domiciliul la tata)
-revizuire apel(2019)-TRIBUN VALCEA-respins
-recurs apel(2020)-CURTEA APEL PITEȘTI
-proces stabilire legatura cu minorul(2020)-JUD VALCEA
-Ordonanta președențiala pentru legătura cu minorul (2021)-JUD VALCEA.
-plângere penala pt rele tratamente și nerespectarea hotararii (2017)-POL VÂLCEA (clasata)
-plângere penala pentru rele tratamente și nerespectarea hotararii (2021)-în faza de cercetare.