Un părinte care prezintă semne ale unei tulburări de personalitate, cum ar fi narcisismul extrem, tulburarea de personalitate borderline și tulburarea de personalitate antisocială este cel mai expus riscului de a deveni un alienator. Aceste tulburări sunt adesea negate de părintele in cauza și, prin urmare, acesta neavand nicio problema, nu caută tratament pentru a-și atenua comportamentele deviante.
Mai rău, ei îl pot acuza pe celălalt părinte că este bolnav mintal și se pot angaja în comportamente precum „gaslighting” (negarea constantat a realitatii parintelui sanatos si distprsionarea)
Aceștia nu sunt singurii părinți care se angajează în alienarea parentală, dar sunt grupul pentru care riscul este cel mai mare.
Există o legătură semnificativă între comportamentele părinților alienați și cei care au fost înstrăinați, copiii, a constatat un studiu din 2016 asupra persoanelor de vârstă universitară.
Care sunt posibilele efecte asupra copilului meu?
Copiii care sunt înstrăinați de un părinte pot să experimenteze o furie crescută, să aibă sentimente crescute de neglijare (sau chiar să aibă nevoile lor de bază chiar neglijate în timp ce sunt prinși în mijlocul luptei părinților), să învețe un model distructiv pe care îl transmit altora, adoptă o viziune distorsionată asupra realității și devin predispus să minta, devin conflictuali cu ceilalți datorită preluarii unei mentalități „noi vs. ei”, văd lucrurile ca fiind doar in „alb-negru”, lipsiți de empatie.
Când începe ALIENAREA PARENTALA?
Când se naște un copil, fiecare părinte formează o legătură sau atașament față de copil cunoscută sub numele de teoria atașamentului copilului. Pentru viitorul părinte alienator, această legătură se bazează adesea pe nevoile emoționale ale părintelui și nu pe cele ale copilului. Relația părinte/copil de la început este inversată. Un părinte care ignoră nevoile copilului sau doar pentru ego-ul părintelui și dorința de a o arăta celor din jur o imagine, fără a ține cont de nevoile copilului, satisface doar nevoile lui și nu nevoile copilului.
Când are loc o separare între părinți, viitorul alienator pune mai multă presiune, decât de obicei, asupra copilului pentru a-l susține emoțional. Copilul poate găsi adesea această situație insuportabilă și el însuși devine incapabil să reziste nevoii emoționale a alienatorului de a denigra celălalt părinte. Copilul este plasat în postura de suport emotional.
Adesea părinții, în mod nepotrivit, apelează la copilul lor în timpul separării sau divorțului pentru sprijin emoțional, iar acest lucru ii transforma in alienatori. Majoritatea părinților au totusi capacitatea de a-si corecta comportamentul, preiau controlul și revin la un comportament normal, asigurând nevoile emoționale ale copilului și căutând în mod corespunzător sprijin emoțional în altă parte prin intermediul unui specialist, familie sau prieteni.
Unii părinți alienatori folosesc banii ca armă atât pentru a-l denigra (părintele vizat câștigă mai puțin și prin urmare, este inferior) pe părintele vizat ca veriga slabă în unitatea familială, cât și pentru a cumpăra devotamentul copilului. De exemplu: un tată a cumpărat un portret în mărime naturală al lui și al copilului, portret facut de către un artist de renume mondial, folosind astfel atât puterea financiară, cât și dovezile fizice de alienarea mamei fata de copil (mama nu este în tablou). Acest lucru, împreună cu o multime de călătorii exotice și alte moduri în care el o deposeda pe mama de plăcerile de care se bucura alaturi de copil (mama obișnuia să ducă copilul pentru tunsoare la un salon de cartier, până când tatăl a inceput sa il duca la stilisti renumiti in saloane scumpe) a manipulat copilul in favoarea lui. Acest tata poate ajunge foarte departe pe drumul alienarii dar acesta este totusi, un stadiu incipient de alienare.
Atât bărbații, cât și femeile pot fi alienatori.
Când este cel mai probabil să apară alienarea?
Când copilul începe să imite ura părintelui alienator față de celălalt părinte, părintele alienat – alienarea s-a instalat. În cele din urmă, copilul crede punctul de vedere al alienatorului, deoarece copilul se transforma intr-un partener sau extensie a parintelui alienator. Copilul nu poate alege sa nu sprijine alienatorul pentru ca sprijinul neconditionat este ceva ce copilul a învățat să facă încă de la naștere. Alienarea parentală a avut loc, iar copilul este folosit ca instrument de distrugere indreptat împotriva părintelui alienat.
La un moment dat, copilul adoptă in totalitate punctul de vedere al părintelui alienator asupra despre părintele vizat și procesul este acum complet. Copilul este lipsit de empatie față de părintele vizat și îi vede doar prin ochii părintelui alienator.
Ce pot face dacă văd că acest lucru se întâmplă în familia mea?
Există experți care abordează acesta problema dar in Romania, sunt mai greu de gasit. Exista grupuri de suport pe Facebook sau grupuri pe diferite canale. Un alt lucru pe care trebuie sa il faceti este sa cititi legea si sa vedeti cum puteti aboda aceasta problema in cazul dumneavoastra. Apelati la un avocat pentru sfaturi dar cel mai important este sa discutati cu un psiholog.
Cel mai important sfat pe care il pot da este să ai grijă de tine, dacă ești părintele vizat, atât din punct de vedere emoțional, cât și fizic pentru ca alienarea parentala este distrugatoare.
Documentați totul într-un jurnal – vizitele ratate, comportamentul alienant în prezența copilului etc. Fii consecvent cu copilul tău, indiferent de modul în care acesta reacționează. Nu il abandona si nu uita ca nu el iti vorbeste ci alienatorul!